Nu am uitat că mă iubești Și știu că te-am rănit destul, Dar am nevoie să mă liniștești Așa cum doar tu poți, tot timpul. Iar am plecat din viața ta Și știu că nu îți fac vreun bine, Dar am crezut că voi putea Să mă îndepărtez de tine... Am realizat într-un sfârșit Că eu trăiesc doar pentru tine... Aș vrea să știi că te-am iubit, Că te-am văzut prin mii de filme. Aș vrea să știi că nu mai plec, Pentru că am aflat ce vreau. Și, deși crezi că toate trec, De data asta vreau să stau! Aș vrea să știi că sunt aici Și, chiar de-alegi să mă ignori, Nu vreau să ne știm inamici, Pentru c-am fost strălucitori. Aș vrea să îmi dai altă șansă, Chiar dacă am irosit multe. Dragostea noastră e nestinsă, Să n-o lăsăm să se scufunde! Aș vrea să te privesc din nou, Să te ating și să te simt, Să mă cufund la pieptul tău Și să știu că nu te mai mint. Nu îți cer să mai crezi în mine, Sau să treci peste așa ușor, Dar vreau să știu că îți e bine, Cu tot ce alegi în viitor. Ce-ncă se zbate să trăiască Eu te-aș ruga să nu zdrobești, Să lași în inimă să crească: ”Mereu te-ntorci la ce iubești!”
09.08.2017

Lasă un comentariu