Be my B

Zâmbesc… atât mi-a mai rămas.

Chiar dacă zâmbetul mi-e șters.

E ștearsă și culoarea din obraz;

E ștearsă vocea ce recită, lent, un vers.

Respir, căci spiritul nu a murit.

Dar respirația e rece și greoaie.

Sunt reci și mâinile; mi-e teamă să admit,

Că-s reci și ochii ce plângeau în ploaie.

Visez un vis ce l-am avut cândva,

Chiar dacă somn adânc n-am cunoscut.

Adorm spre dimineață, să-mi pot motiva

O nouă zi, cu-același început.

Iubesc, chiar dacă nu mai simt nimic.

Și nici iubirea nu se simte ca-n trecut,

Când la-nceput totul era cântec acustic,

Iar azi este doar sunet, fără conținut.

Mă tem, deși, real, nu am ce pierde

Căci ceea ce conta s-a stins, ușor,

Când în mine nu am mai putut a crede

Și nu m-am mai văzut în viitor.

Dar iert! Iert orice nedreptate

Și mă prefac că nimic n-a durut

Chiar dacă doare tot, în realitate,

Nu vreau să recunosc că am căzut.

Rezist!… Și lupt, cu teamă,

Să pot spune, în viitor, că n-am cedat.

Zâmbesc, trăiesc, respir în rimă,

Chiar dacă deja… m-am uitat.

22.10.2025