Sunt o ruină, pierdută printre gânduri
Și nu mai simt nimic din ce-am simțit…
Renunț la a mai scrie zeci de rânduri
Și nici nu mai aștept vreun răsărit!
Sunt doar o pată în amintiri uitate
Și mă strofoc să nu fiu vis urât;
Aleg să plec, cât mai am demnitate…
Da, am un suflet mult prea amărât!
Azi cad în gol, de la etajul șapte,
Plutesc și nu simt vreun regret…
Mă zbat în întuneric, tristă noapte
Și de la viață-mi iau ultim bilet!
Tot un bilet vă las, bilet de-adio,
Vă cer iertare, dacă v-am rănit;
N-am trecut testul vieții cu brio,
De asta sufletu-mi e rătăcit!
Și cad în gol, de la etajul șapte,
Nu simt nimic, sunt rece, moartă…
Expir, ultima dată, șapte șoapte:
”În amintiri aș vrea să rămân artă!”
16.07.2018

Lasă un comentariu